Vechiul Testament

Noul Testament

Matei 13:16-33 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!

17. Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit!

18. Ascultați deci ce înseamnă pilda semănătorului.

19. Când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța care a fost semănată lângă drum.

20. Sămânța care a fost semănată în locuri stâncoase este cel care aude Cuvântul și-l primește imediat cu bucurie,

21. dar nu are rădăcină în el, ci durează doar pentru o vreme. Și când vine necazul sau persecuția din pricina Cuvântului, el se poticnește imediat.

22. Sămânța care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieții și înșelăciunea bogăției sufocă Cuvântul și acesta devine neroditor.

23. Sămânța care a fost semănată în pământ bun este cel care aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce într-adevăr rod:un grăunte dă o sută, altul – șaizeci, altul – treizeci.

24. Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția Cerurilor poate fi asemănată cu un om care a semănat o sămânță bună în ogorul lui.

25. Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină printre grâu și apoi a plecat.

26. Când plantele au răsărit și au făcut rod, a apărut și neghina.

27. Sclavii stăpânului casei au venit și i-au zis: – Stăpâne, oare n-ai semănat tu sămânță bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?

28. El le-a răspuns: – Un dușman a făcut lucrul acesta. Sclavii l-au întrebat: – Vrei să mergem s-o strângem?

29. Dar el le-a răspuns: – Nu, ca nu cumva, atunci când strângeți neghina, să dezrădăcinați și grâul împreună cu ea.

30. Lăsați-le pe amândouă să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: «Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați-l în hambarul meu!»“

31. Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția Cerurilor este ca un bob de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în ogorul său:

32. el este într-adevăr cel mai mic dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și devine un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuibul între ramurile lui“.

33. Le-a mai pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția Cerurilor este ca drojdia pe care o ia o femeie și o pune în trei măsuri de făină și care, până la urmă, face să dospească tot aluatul.“

Citiți capitolul complet Matei 13