Vechiul Testament

Noul Testament

Marcu 11:8-13 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Mulți își așterneau hainele pe drum, iar alții presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri.

9. Cei care mergeau înainte și cei care-L urmau strigau: „ Osana !Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!

10. Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția părintelui nostru David!Osana în locurile preaînalte!“

11. A intrat în Ierusalim, în Templu, s-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile și, pentru că era deja seara târziu, S-a dus la Betania împreună cu cei doisprezece.

12. În ziua următoare, după ce au ieșit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame.

13. A văzut de departe un smochin care avea frunze și S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor.

Citiți capitolul complet Marcu 11