Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 8:1-15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece,

2. precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni,

3. Ioana – soția lui Cuza, administratorul lui Irod–, Suzana și încă multe altele care Îl slujeau cu ceea ce aveau.

4. Când s-a adunat o mare mulțime și au venit la El oameni de prin fiecare cetate, le-a vorbit prin următoarea pildă:

5. „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și a fost călcată în picioare și au mâncat-o păsările cerului.

6. O altă parte a căzut pe stâncă și cum a crescut, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.

7. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat-o.

8. Alta însă a căzut pe pământ bun, a crescut și a făcut rod însutit.“ După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit, să audă!“

9. Ucenicii Lui L-au întrebat ce înseamnă această pildă.

10. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți le vorbesc în pilde, pentru ca «Să privească mereu, dar să nu vadă și să asculte întruna, dar să nu înțeleagă!»

11. Iată ce înseamnă pilda: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.

12. Sămânța de lângă drum sunt cei care aud Cuvântul, dar vine apoi diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți.

13. Sămânța de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred doar pentru o vreme, iar în perioadă de ispită, cad.

14. Sămânța căzută între spini sunt cei care aud Cuvântul, dar, în timp ce își văd de drum, sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt.

15. Sămânța din pământul bun sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin într-o inimă onestă și bună și aduc rod cu răbdare.

Citiți capitolul complet Luca 8