Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 7:9-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

9. Isus s-a mirat de centurion când a auzit aceste lucruri și S-a întors spre mulțimea care-L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință așa de mare!“

10. Când cei trimiși s-au întors acasă, l-au găsit pe sclav însănătoșit.

11. Curând după aceea, Isus S-a dus într-o cetate, numită Nain, iar ucenicii Lui și o mare mulțime de oameni au mers cu El.

12. Când S-a apropiat de poarta cetății, tocmai era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulțime destul de mare de oameni din cetate erau împreună cu ea.

13. Când Domnul a văzut-o, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!“

14. Apoi S-a dus și a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Isus a zis: „Tinere, ție îți vorbesc: ridică-te!“

Citiți capitolul complet Luca 7