Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 7:1-10 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. După ce a terminat Isus de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Capernaum.

2. Un sclav al unui centurion, pe care acesta îl aprecia, era bolnav, aproape de moarte.

3. Când centurionul a auzit despre Isus, i-a trimis la El pe niște bătrâni ai iudeilor, ca să-I ceară să vină și să-i vindece sclavul.

4. Ei au venit la Isus și L-au rugat stăruitor, spunând: „Este vrednic să-i îndeplinești această cerere,

5. căci iubește neamul nostru și el ne-a construit sinagoga!“

6. Isus a plecat împreună cu ei, dar n-ajunsese prea departe de casă când centurionul i-a trimis pe prietenii lui ca să-I spună: „Doamne, nu Te mai deranja, căci eu nu sunt vrednic să intri sub acoperișul Meu!

7. De aceea nici nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la Tine! Ci spune un cuvânt pentru ca sclavul meu să poată fi vindecat!

8. Căci și eu, la rândulmeu, sunt un om pus sub autoritate și am și eu soldați în subordinea mea. Când spun unuia: «Du-te!», el se duce, iar când spun altuia: «Vino!», el vine. De asemenea, când spun sclavului meu: «Fă cutare lucru!», el îl face.“

9. Isus s-a mirat de centurion când a auzit aceste lucruri și S-a întors spre mulțimea care-L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință așa de mare!“

10. Când cei trimiși s-au întors acasă, l-au găsit pe sclav însănătoșit.

Citiți capitolul complet Luca 7