Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:39-54 Noua Traducere în limba Română (NTR)

39. Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți Îl insulta zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează-Te pe Tine și salvează-ne și pe noi!“

40. Celălalt însă l-a mustrat zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință?

41. Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârșit, dar Acesta n-a săvârșit nimic rău!“

42. Apoi a zis: – Isuse, adu-Ți aminte de mine când vii în Împărăția Ta!

43. Isus i-a răspuns: – Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!

44. Era deja cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până pe la ceasul al nouălea.

45. Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului a fost despicată la mijloc.

46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“ Și spunând aceasta, Și-a dat suflarea.

47. Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept!“

48. Toate mulțimile care se adunaseră în fața acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-și piepturile.

49. Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care-L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri.

50. Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept,

51. care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu.

52. Acesta a venit la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus.

53. După ce I-a dat jos trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni.

54. Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul.

Citiți capitolul complet Luca 23