Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 23:37-47 Noua Traducere în limba Română (NTR)

37. și ziceau: „Dacă Tu ești Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuți!“

38. Deasupra Lui era o inscripție (cu litere grecești, latinești și aramaice): „Acesta este Împăratul iudeilor.“

39. Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți Îl insulta zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează-Te pe Tine și salvează-ne și pe noi!“

40. Celălalt însă l-a mustrat zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință?

41. Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârșit, dar Acesta n-a săvârșit nimic rău!“

42. Apoi a zis: – Isuse, adu-Ți aminte de mine când vii în Împărăția Ta!

43. Isus i-a răspuns: – Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!

44. Era deja cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până pe la ceasul al nouălea.

45. Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului a fost despicată la mijloc.

46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“ Și spunând aceasta, Și-a dat suflarea.

47. Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept!“

Citiți capitolul complet Luca 23