Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 18:32-43 Noua Traducere în limba Română (NTR)

32. Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, insultat, scuipat

33. și, după ce-L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“

34. Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri; vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.

35. În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum cerșind.

36. Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă.

37. I-au spus că trece Isus din Nazaret.

38. Atunci el a început să strige: – Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!

39. Cei ce mergeau în față îl mustrau spunându -i să tacă, dar el striga și mai tare: – Fiul lui David, ai milă de mine!

40. Isus S-a oprit și a poruncit să fie adus la El. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat:

41. – Ce vrei să fac pentru tine? El I-a răspuns: – Doamne, să-mi recapăt vederea!

42. Isus a zis: – Recapătă-ți vederea; credința ta te-a vindecat!

43. Imediat el și-a recăpătat vederea și L-a urmat pe Isus, slăvindu-L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.

Citiți capitolul complet Luca 18