Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 7:36-47 Noua Traducere în limba Română (NTR)

36. El i-a scos din Egipt și a făcut semne și minuni în țara Egiptului, la Marea Roșie și în pustie, timp de patruzeci de ani.

37. El este același Moise care le-a spus fiilor lui Israel: „Dumnezeu vă va ridica dintre frații voștri un Profet asemenea mie.“

38. El este acela care a fost în adunare, în pustie, împreună cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai și cu strămoșii noștri; și el este cel care a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

39. Strămoșii noștri însă n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins și, în inimile lor, s-au întors în Egipt.

40. Ei i-au spus lui Aaron: „Fă-ne niște zei care să meargă înaintea noastră, căci nu știm ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din țara Egiptului!“

41. Și în zilele acelea și-au făcut un vițel, au adus jertfă acelui idol și s-au bucurat de lucrările mâinilor lor.

42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei și i-a lăsat să se închine oștirii cerului, așa cum este scris în Cartea Profeților: „Mi-ați adus voi jertfe și daruri de mâncare, timp de patruzeci de ani în pustie, Casă a lui Israel?

43. Ați purtat cortul lui Moloh și steaua zeului vostru Refan , chipurile idolești pe care vi le-ați făcut ca să vă închinați lor! De aceea vă voi duce în captivitate dincolo de Babilon!“

44. Cortul Mărturiei era cu strămoșii noștri în pustie, așa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse.

45. Strămoșii noștri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoșilor noștri; și a rămas acolo până în zilele lui David,

46. care a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov un loc de locuit.

47. Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 7