Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 7:17-30 Noua Traducere în limba Română (NTR)

17. Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea tot mai mult în Egipt,

18. până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif.

19. Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul și i-a tratat rău pe strămoșii noștri, cerându-le să-și abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască.

20. În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său,

21. iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe propriul ei fiu.

22. Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte.

23. Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorința să-i viziteze pe frații săi, pe israeliți.

24. A văzut pe unul căruia i se făcea o nedreptate și i-a luat apărarea; el l-a răzbunat pe cel asuprit, ucigându-l pe egiptean.

25. Credea că frații săi vor înțelege că Dumnezeu le va da eliberarea prin mâna lui, însă ei n-au înțeles.

26. În ziua următoare, i-a văzut pe doi bătându-se și i-a îndemnat la pace, spunându-le: „Bărbaților, voi sunteți frați; de ce vă faceți rău unul altuia?“

27. Dar cel ce-i făcea rău semenului său, l-a împins și i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător și judecător peste noi?

28. Vrei să mă ucizi și pe mine așa cum l-ai ucis ieri pe egiptean“?

29. Când a auzit aceasta, Moise a fugit și a locuit ca străin în țara Midian, unde i s-au născut doi fii.

30. După ce au trecut patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, într-o flacără de foc care ieșea dintr-un tufiș.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 7