Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 7:10-23 Noua Traducere în limba Română (NTR)

10. și l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har și înțelepciune în prezența lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt și peste toată casa lui.

11. A venit o foamete în tot Egiptul și în Canaan; necazul era mare și strămoșii noștri nu găseau de mâncare.

12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu, așa că i-a trimis acolo pe strămoșii noștri pentru prima oară.

13. Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraților săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif.

14. Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum și întreaga familie, în număr de șaptezeci și cinci de suflete.

15. Și astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât și strămoșii noștri au murit.

16. Au fost mutați în Șehem și puși în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Șehem, în schimbul unei sume în argint.

17. Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creștea și se înmulțea tot mai mult în Egipt,

18. până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif.

19. Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul și i-a tratat rău pe strămoșii noștri, cerându-le să-și abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască.

20. În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său,

21. iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon și l-a crescut ca pe propriul ei fiu.

22. Moise a fost educat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte.

23. Când avea patruzeci de ani, i-a venit în inimă dorința să-i viziteze pe frații săi, pe israeliți.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 7