Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 5:1-12 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira,

2. și a păstrat pentru sine o parte din bani cu știrea soției lui; apoi a adus cealaltă parte din bani și a pus-o la picioarele apostolilor.

3. Petru i-a zis: „Ananias, de ce ți-a umplut Satan inima ca să-L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului?

4. Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu!“

5. Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut la pământ și și-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toți cei ce auziseră acestelucruri.

6. Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară și l-au îngropat.

7. Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.

8. Petru a întrebat-o: – Spune-mi, cu atât ați vândut ogorul? Ea i-a răspuns: – Da, cu atât.

9. Atunci Petru i-a zis: – De ce v-ați înțeles între voi să-L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au îngropat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!

10. Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui și și-a dat duhul. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; au dus-o afară și au îngropat-o lângă soțul ei.

11. O mare frică a cuprins toată biserica și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.

12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 5