Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 16:32-35 Noua Traducere în limba Română (NTR)

32. Și i-au predicat Cuvântul Domnului atât lui, cât și tuturor celor din casa lui.

33. Chiar în ceasul acela din noapte, temnicerul i-a luat și le-a spălat rănile; apoi, imediat, el și toți ai lui au fost botezați.

34. După aceea i-a dus acasă la el și le-a pus masa; și s-a bucurat nespus cu toți cei din casa lui pentru că a crezut în Dumnezeu.

35. Când s-a făcut zi, magistrații i-au trimis pe ofițeri să-i spună temnicerului: „Eliberează-i pe oamenii aceia!“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 16