Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 15:8-16 Noua Traducere în limba Română (NTR)

8. Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a depus mărturie pentru ele, dându-le Duhul Sfânt la fel ca și nouă.

9. El n-a făcut nici o deosebire între noi și ele, întrucât le-a curățit inimile prin credință.

10. Acum deci, de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii noștri și nici noi nu l-am putut purta?

11. Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, la fel ca și ele.“

12. Toată mulțimea a tăcut și i-a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri.

13. Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbați, fraților, ascultați-mă!

14. Simon ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Și-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său.

15. Și cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeților, așa cum este scris:

16. «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi,

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 15