Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28

Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 15 Noua Traducere în limba Română (NTR)

Sinodul de la Ierusalim

1. Au venit însă din Iudeea unii care îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți!“

2. S-a stârnit o mare neînțelegere și dispută între Pavel și Barnabas, de o parte, și ei, de cealaltă parte. Drept urmare, frații i-au desemnat pe Pavel, pe Barnabas și pe alți câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim pentru această problemă, la apostoli și la bătrâni.

3. Așadar, după ce au fost însoțiți de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia și Samaria și au istorisit despre cum s-au convertit neamurile. Și le-au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraților.

4. Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de bătrâni și au povestit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei.

5. Atunci unii din partida fariseilor care crezuseră s-au ridicat și au spus că și neamurile trebuie să fie circumcise și că trebuie să li se poruncească și lor să păzească Legea lui Moise.

6. Apostolii și bătrânii s-au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă.

7. După multe discuții, Petru s-a ridicat și le-a zis: „Bărbați, fraților, voi știți că de o bună bucată de vreme, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.

8. Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a depus mărturie pentru ele, dându-le Duhul Sfânt la fel ca și nouă.

9. El n-a făcut nici o deosebire între noi și ele, întrucât le-a curățit inimile prin credință.

10. Acum deci, de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii noștri și nici noi nu l-am putut purta?

11. Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, la fel ca și ele.“

12. Toată mulțimea a tăcut și i-a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri.

13. Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbați, fraților, ascultați-mă!

14. Simon ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Și-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său.

15. Și cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeților, așa cum este scris:

16. «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi,

17. ca astfel rămășița de oameni să-L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri

18. și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»

19. De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,

20. ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli, de adulter, de animale sugrumate și de sânge.

21. Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“

Scrisoarea Sinodului către credincioșii dintre neamuri

22. Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas și cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas, bărbați cu funcție de conducere între frați.

23. Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii și bătrânii, frații voștri, către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia. Salutare!

24. Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor și v-au necăjit sufletele, (zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea,)

25. am hotărât într-un singur gând să alegem niște bărbați pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnabas și Pavel,

26. oameni care și-au riscat viața pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos.

27. Așadar, i-am trimis pe Iuda și pe Silas, și ei vă vor spune, prin viu grai, aceleași lucruri.

28. Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare

29. și anume: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de adulter, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși!“

30. Așadar, când cei trimiși au ajuns în Antiohia, au adunat mulțimea și le-au dat scrisoarea.

31. Citind-o, frații s-au bucurat de mesajul de încurajare.

32. Iuda și Silas, care și ei erau profeți, i-au încurajat pe frați și i-au întărit prin multe cuvinte.

33. După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsați de către frați să plece în pace la cei care-i trimiseseră.

34. (Totuși Silas a hotărât să rămână acolo.)

35. Pavel și Barnabas au rămas în Antiohia și, împreună cu mulți alții, dădeau învățătură și vesteau Cuvântul Domnului.

Disputa dintre Pavel și Barnabas

36. După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem și să vizităm frații din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“

37. Barnabas voia să-l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu,

38. dar Pavel considera că nu este bine să-l ia cu ei pe acela care-i părăsise în Pamfilia și nu-i însoțise mai departe în lucrare.

39. Disputa a fost atât de aprinsă, încât s-au despărțit unul de altul. Barnabas l-a luat pe Marcu și a plecat pe mare în Cipru,

40. iar Pavel l-a ales pe Silas și a plecat, după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului.

41. El a călătorit prin Siria și Cilicia, întărind bisericile.