Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 15:5-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

5. Atunci unii din partida fariseilor care crezuseră s-au ridicat și au spus că și neamurile trebuie să fie circumcise și că trebuie să li se poruncească și lor să păzească Legea lui Moise.

6. Apostolii și bătrânii s-au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă.

7. După multe discuții, Petru s-a ridicat și le-a zis: „Bărbați, fraților, voi știți că de o bună bucată de vreme, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă.

8. Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a depus mărturie pentru ele, dându-le Duhul Sfânt la fel ca și nouă.

9. El n-a făcut nici o deosebire între noi și ele, întrucât le-a curățit inimile prin credință.

10. Acum deci, de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii noștri și nici noi nu l-am putut purta?

11. Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, la fel ca și ele.“

12. Toată mulțimea a tăcut și i-a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei printre neamuri.

13. Când au terminat de vorbit, Iacov a zis: „Bărbați, fraților, ascultați-mă!

14. Simon ne-a istorisit cum mai întâi Dumnezeu Și-a arătat grija luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său.

15. Și cu acest lucru sunt de acord cuvintele profeților, așa cum este scris:

16. «După aceea, Mă voi întoarce și voi ridica cortul căzut al lui David. Îi voi ridica ruinele și-l voi reclădi,

17. ca astfel rămășița de oameni să-L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri

18. și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»

19. De aceea, eu sunt de părere să nu le pricinuim greutăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu,

20. ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite de idoli, de adulter, de animale sugrumate și de sânge.

21. Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“

22. Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas și cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas, bărbați cu funcție de conducere între frați.

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 15