Vechiul Testament

Noul Testament

Faptele Apostolilor 15:21-29 Noua Traducere în limba Română (NTR)

21. Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care-l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare Sabat.“

22. Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să-i trimită în Antiohia, împreună cu Barnabas și cu Pavel. I-au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas, bărbați cu funcție de conducere între frați.

23. Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii și bătrânii, frații voștri, către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia. Salutare!

24. Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v-au tulburat prin cuvintele lor și v-au necăjit sufletele, (zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea,)

25. am hotărât într-un singur gând să alegem niște bărbați pe care să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnabas și Pavel,

26. oameni care și-au riscat viața pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos.

27. Așadar, i-am trimis pe Iuda și pe Silas, și ei vă vor spune, prin viu grai, aceleași lucruri.

28. Căci ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nici o altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare

29. și anume: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de adulter, lucruri de care, dacă vă veți păzi, va fi bine de voi. Fiți sănătoși!“

Citiți capitolul complet Faptele Apostolilor 15