Vechiul Testament

Noul Testament

Apocalipsa 18:11-19 Noua Traducere în limba Română (NTR)

11. Negustorii pământului o vor plânge și o vor jeli, pentru că nimeni nu le va mai cumpăra marfa:

12. marfă de aur, argint, pietre prețioase, mărgăritare; in fin, purpură, mătase și țesătură stacojie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură;

13. scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și untdelemn de măsline, făină fină, grâu, animale de povară, oi, cai, care, sclavi și sufletele oamenilor.

14. Rodul după care tânjea sufletul tău s-a dus de la tine; toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare sunt pierdute pentru tine și niciodată nu vor mai fi găsite.

15. Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s-au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, înfricoșați de chinul ei, plângând, jelindu-se

16. și spunând: «Vai, vai, cetatea cea mare, îmbrăcată în in fin, în purpură și în țesătură stacojie, împodobită cu aur, pietre prețioase și mărgăritare!

17. O bogăție atât de mare a fost distrusă într-un singur ceas!» Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare vor sta departe

18. și, văzând fumul arderii ei, vor striga, zicând: «Care cetate a mai fost ca cetatea cea mare?»

19. Își vor arunca țărână pe capete și vor striga plângând și jelindu-se: «Vai, vai, cetatea cea mare, din prosperitatea căreia s-au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare! Într-un ceas a fost pustiită!»

Citiți capitolul complet Apocalipsa 18