Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 2 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. Fraților, și eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înțelepciune strălucită,

2. pentru că am hotărât să nu știu nimic între voi decât pe Isus Cristos și pe El răstignit.

3. Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică și în mare tremur,

4. iar cuvântul și predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înțelepciunii, ci pe dovada Duhului și a puterii,

5. ca astfel credința voastră să nu fie întemeiată pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Înțelepciunea care vine prin Duhul

6. Totuși ceea ce vorbim noi printre cei maturi este o înțelepciune, dar nu a veacului acestuia și nici a conducătorilor acestui veac, cărora li se va pune capăt,

7. ci vorbim despre înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost ascunsă și pe care Dumnezeu a destinat-o, înainte de a fi veacurile, pentru gloria noastră.

8. Nici unul dintre conducătorii acestei lumi n-a înțeles-o, pentru că, dacă ar fi înțeles-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

9. Totuși, așa cum este scris: „Nici un ochi n-a văzut, nici o ureche n-a auzit și la mintea omului nu s-a suit ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.“

10. Dumnezeu însă ne-a descoperit aceste lucruri prin Duhul, pentru că Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

11. Cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu.

12. Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile care ne-au fost oferite prin har de către Dumnezeu.

13. Nu vorbim prin cuvinte învățate prin înțelepciunea omenească, ci prin învățături de la Duhul, întrebuințând lucrurile duhovnicești pentru cei duhovnicești.

14. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.

15. Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile, iar el nu poate fi judecat de nimeni.

16. Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L poată sfătui?“ Noi însă avem gândul lui Cristos.