Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 32:6-19 Fidela 2013 (RFB13)

6. Şi Moise a spus copiilor lui Gad şi copiilor lui Ruben: Vor merge fraţii voştri să se războiască, iar voi veţi şedea aici?

7. Şi pentru ce descurajaţi inima copiilor lui Israel de la a intra în ţara pe care Domnul le-a dat-o?

8. Astfel au făcut părinţii voştri, când i-am trimis de la Cades-Barnea să vadă ţara.

9. Căci, când s-au urcat la valea Eşcol şi au văzut ţara, au descurajat inima copiilor lui Israel, cum că nu ar trebui să intre în ţara pe care Domnul le-a dat-o.

10. Şi mânia Domnului s-a aprins în acel timp şi el a jurat, spunând:

11. Negreşit niciunul dintre oamenii care s-au urcat din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, nu va vedea ţara pe care eu am jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob; deoarece nu m-au urmat pe deplin,

12. În afară de Caleb, fiul lui Iefune chenizitul, şi Iosua, fiul lui Nun, pentru că ei au urmat pe deplin pe Domnul.

13. Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Israel şi i-a făcut să rătăcească în pustiu patruzeci de ani, până ce toată generaţia care făcuse rău înaintea ochilor Domnului a fost mistuită.

14. Şi, iată, voi v-aţi ridicat în locul părinţilor voştri, urmaşi înmulţiţi ai oamenilor păcătoşi, ca să sporiţi acum mânia înverşunată a Domnului spre Israel.

15. Căci dacă vă abateţi de la a-l urma pe el, el îi va lăsa din nou în pustiu; şi veţi nimici tot acest popor.

16. Şi ei s-au apropiat de el şi au spus: Vom zidi staule pentru oi aici pentru vitele noastre şi cetăţi pentru micuţii noştri,

17. Dar noi înşine vom merge gata înarmaţi înaintea copiilor lui Israel, până îi vom fi dus la locul lor; şi micuţii noştri vor locui în cetăţile fortificate din cauza locuitorilor ţării.

18. Nu ne vom întoarce la casele noastre până ce copiii lui Israel nu vor fi moştenit fiecare bărbat moştenirea lui.

19. Pentru că nu vom moşteni împreună cu ei dincolo de Iordan, sau mai departe; deoarece moştenirea noastră ne-a căzut de această parte a Iordanului spre est.

Citiți capitolul complet Numeri 32