Vechiul Testament

Noul Testament

Judecatori 21:12-20 Fidela 2013 (RFB13)

12. Şi au găsit printre locuitorii din Iabes-Galaad patru sute de fecioare tinere, care nu cunoscuseră bărbat şi care nu s-au culcat cu parte bărbătească; şi le-au adus în tabără la Şilo, care este în ţara Canaanului.

13. Şi întreaga adunare a trimis pe câţiva să vorbească copiilor lui Beniamin, care erau la stânca Rimon şi să îi cheme paşnic.

14. Şi Beniamin s-a întors în acel timp şi ei le-au dat de soţii pe acelea pe care le-au lăsat vii dintre femeile Iabes-Galaadului; şi totuşi nu le ajungeau.

15. Şi poporului s-a pocăit pentru Beniamin, pentru că Domnul făcuse o spărtură în triburile lui Israel.

16. Atunci bătrânii adunării au spus: Cum să facem rost de soţii pentru cei care rămân, văzând că femeile au fost nimicite din Beniamin?

17. Şi au spus: Trebuie să fie o moştenire pentru cei scăpaţi din Beniamin, să nu fie nimicit un trib din Israel.

18. Totuşi, nu putem să le dăm soţii dintre fiicele noastre, căci copiii lui Israel au jurat, spunând: Blestemat fie cel care dă o soţie lui Beniamin.

19. Atunci au spus: Iată, este o sărbătoare anuală a Domnului în Şilo, într-un loc care este spre nord de Betel, spre est de drumul mare care urcă de la Betel la Sihem, şi spre sud de Lebona.

20. De aceea au poruncit copiilor lui Beniamin, spunând: Duceţi-vă şi pândiţi în vii;

Citiți capitolul complet Judecatori 21