Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 14:2-14 Fidela 2013 (RFB13)

2. Răsare asemenea unei flori şi este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră şi nu rămâne.

3. Şi îţi deschizi ochii asupra unuia ca acesta şi mă aduci în judecată cu tine?

4. Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.

5. Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;

6. Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.

7. Căci este speranţă pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou şi că ramura lui tânără nu va înceta.

8. Deşi rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi trunchiul lui moare în pământ,

9. Totuşi prin mirosul apei, el va înmuguri şi va da lăstari ca o plantă.

10. Dar omul moare şi se risipeşte; şi omul îşi dă duhul şi unde este el?

11. Precum apele dispar din mare şi potopul seacă şi se usucă,

12. Astfel omul se culcă şi nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculaţi din somnul lor.

13. O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ţine în taină, până îţi va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit şi să îţi aminteşti de mine!

14. Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aştepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.

Citiți capitolul complet Iov 14