Vechiul Testament

Noul Testament

2 Imparati 18:20-25 Fidela 2013 (RFB13)

20. Tu spui, (dar ele sunt doar vorbe deşarte): Eu am sfat şi tărie pentru război. Şi în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?

21. Acum iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt; pe care dacă un om se sprijină, îi va intra în mână şi o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei care se încred în el.

22. Dar dacă îmi spuneţi: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru; nu este el acela, ale cărui înălţimi şi ale cărui altare Ezechia le-a îndepărtat şi a spus lui Iuda şi Ierusalimului: Vă veţi închina înaintea acestui altar în Ierusalim?

23. Şi acum, te rog, dă garanţii stăpânului meu, împăratul Asiriei, şi îţi voi da două mii de cai, dacă eşti în stare din partea ta să pui călăreţi pe ei.

24. Cum atunci vei abate faţa unei căpetenii dintre cei mai mici servitori ai stăpânului meu şi îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi?

25. Am urcat eu acum, fără Domnul, împotriva acestui loc, pentru a-l distruge? Domnul mi-a spus: Urcă-te împotriva acestei ţări şi distruge-o.

Citiți capitolul complet 2 Imparati 18