Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 25:7-16 Fidela 2013 (RFB13)

7. Dar a venit un om al lui Dumnezeu la el, spunând: Împărate, nu lăsa armata lui Israel să meargă cu tine, fiindcă Domnul nu este cu Israel, şi, cu atât mai puţin cu toţi copiii lui Efraim.

8. Dar dacă vei merge, fă-o, fii tare pentru bătălie; Dumnezeu te va face să cazi înaintea duşmanului, fiindcă Dumnezeu are putere să ajute şi să doboare.

9. Şi Amaţia a spus omului lui Dumnezeu: Dar ce să facem pentru cei o sută de talanţi pe care i-am dat armatei lui Israel? Şi omul lui Dumnezeu a răspuns: Domnul este în stare să îţi dea mult mai mult decât aceasta.

10. Atunci Amaţia i-a pus deoparte, adică, armata care a venit la el din Efraim, să meargă înapoi acasă; de aceea mânia lor s-a aprins foarte tare împotriva lui Iuda şi s-au întors acasă, arzând de mânie.

11. Şi Amaţia s-a întărit şi a condus poporul său şi a mers în valea sării şi a lovit dintre copiii lui Seir, zece mii.

12. Şi pe alţi zece mii rămaşi în viaţă i-au dus în captivitate copiii lui Iuda şi i-au adus pe vârful stâncii şi i-au aruncat jos de pe vârful stâncii, încât toţi au fost sfărâmaţi în bucăţi.

13. Dar soldaţii armatei pe care Amaţia i-a trimis înapoi, ca să nu meargă cu el la bătălie, au căzut peste cetăţile lui Iuda, de la Samaria chiar până la Bet-Horon, şi au lovit trei sute de mii dintre ei şi au luat multă pradă.

14. Şi s-a întâmplat, după ce Amaţia a venit de la măcelul edomiţilor, că a adus dumnezeii copiilor lui Seir şi i-a pus să fie dumnezeii lui şi s-a prosternat înaintea lor şi le-a ars tămâie.

15. De aceea mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Amaţia şi a trimis la el un profet, care i-a spus: De ce ai căutat după dumnezeii poporului, care nu pot elibera pe propriul lor popor din mâna ta?

16. Şi s-a întâmplat, precum vorbea cu el, că împăratul i-a spus: Eşti tu rânduit pentru a sfătui pe împărat? Lasă-mă! De ce să fii lovit? Atunci profetul l-a lăsat şi a spus: Ştiu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut aceasta, nedând ascultare sfatului meu.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 25