Vechiul Testament

Noul Testament

2 Cronici 25:16-24 Fidela 2013 (RFB13)

16. Şi s-a întâmplat, precum vorbea cu el, că împăratul i-a spus: Eşti tu rânduit pentru a sfătui pe împărat? Lasă-mă! De ce să fii lovit? Atunci profetul l-a lăsat şi a spus: Ştiu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut aceasta, nedând ascultare sfatului meu.

17. Atunci Amaţia, împăratul lui Iuda, a făcut sfat şi a trimis la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, spunând: Vino, să ne vedem unul pe altul la faţă.

18. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amaţia, împăratul lui Iuda, spunând: Ciulinul care era în Liban a trimis la cedrul care era în Liban, spunând: Dă pe fiica ta de soţie fiului meu; şi a trecut o fiară a câmpului, care era în Liban, şi a călcat în picioare ciulinul.

19. Tu spui: Iată, am lovit pe edomiţi; şi inima ta te-a înălţat la fălire; rămâi acum acasă; de ce să te amesteci spre vătămarea ta, ca să cazi tu şi Iuda cu tine?

20. Dar Amaţia a refuzat să asculte, fiindcă a venit de la Dumnezeu, ca să îi dea în mâna duşmanilor lor, deoarece au căutat după dumnezeii lui Edom.

21. Astfel Ioas, împăratul lui Israel, s-a urcat; şi s-au văzut unul pe altul la faţă, deopotrivă el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeş, care aparţine de Iuda.

22. Şi Iuda a fost pus la ce este mai rău înaintea lui Israel şi au fugit fiecare bărbat la cortul său.

23. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a luat pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz, la Bet-Şemeş şi l-a adus la Ierusalim şi a dărâmat zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim la poarta colţului, patru sute de coţi.

24. Şi a luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care s-au găsit în casa lui Dumnezeu cu Obed-Edom şi tezaurele casei împăratului, de asemenea ostaticii, şi s-a întors în Samaria.

Citiți capitolul complet 2 Cronici 25