Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 31:4-11 Fidela 2013 (RFB13)

4. Te voi zidi din nou şi tu vei fi zidită, fecioară a lui Israel; vei fi din nou împodobită cu tamburinele tale şi vei ieşi cu dansurile celor ce se veselesc.

5. Vei mai sădi vii pe munţii Samariei: cei ce sădesc vor sădi şi le vor mânca precum lucruri obişnuite.

6. Căci va fi o zi, când paznicii de pe muntele Efraim vor striga: Ridicaţi-vă şi să urcăm la Sion, la Domnul Dumnezeul nostru.

7. Căci astfel spune Domnul: Cântaţi cu veselie pentru Iacob şi strigaţi printre mai marii naţiunilor; vestiţi, lăudaţi şi spuneţi: Doamne, salvează poporul tău, rămăşiţa lui Israel.

8. Iată, îi voi aduce din ţara nordului şi îi voi aduna din ţinuturile pământului şi cu ei, pe orb şi pe şchiop, pe femeia însărcinată şi pe cea care suferă durerile naşterii, împreună: o mare adunare se va întoarce aici.

9. Ei vor veni cu plâns, şi cu cereri îi voi conduce; îi voi face să umble pe lângă râurile de ape, într-o cale dreaptă, pe care nu se vor poticni, pentru că eu sunt tată lui Israel; şi Efraim este întâiul meu născut.

10. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi naţiuni, şi faceţi-l cunoscut în insulele îndepărtate şi spuneţi: Cel care a împrăştiat pe Israel îl va aduna şi îl va păstra precum un păstor face cu turma sa.

11. Pentru că Domnul l-a răscumpărat pe Iacob şi l-a răscumpărat din mâna celui mai tare decât el.

Citiți capitolul complet Ieremia 31