Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 31:18-34 Fidela 2013 (RFB13)

18. Am auzit, într-adevăr, pe Efraim jelindu-se astfel: Tu m-ai pedepsit şi eu am fost pedepsit, ca un taur neobişnuit cu jugul; întoarce-mă şi mă voi întoarce, pentru că tu eşti Domnul Dumnezeul meu.

19. Într-adevăr, după ce m-am întors, m-am pocăit; şi după ce am fost instruit, mi-am lovit coapsa; am fost ruşinat, da, chiar încurcat, deoarece am purtat ocara tinereţii mele.

20. Este Efraim fiul meu drag? Este el un copil plăcut? Pentru că de când am vorbit împotriva lui, neîncetat îmi tot amintesc de el; de aceea mi s-au tulburat adâncurile pentru el; cu siguranţă voi avea milă de el, spune Domnul.

21. Aşază-ţi semne pe cale, fă-ţi grămezi înalte; îndreaptă-ţi inima spre drumul cel mare, drumul pe care ai mers: întoarce-te din nou, fecioară a lui Israel, întoarce-te din nou la aceste cetăţi ale tale.

22. Până când vei merge încoace şi încolo, tu, fiică decăzută? Pentru că Domnul a creat un lucru nou pe pământ: O femeie va învinge un bărbat.

23. Astfel spune Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Încă odată ei vor folosi această vorbire în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui, când îi voi întoarce din nou din captivitate: Domnul să te binecuvânteze, pe tine, locuinţa dreptăţii şi pe tine, muntele sfinţeniei.

24. Şi acolo, agricultorii şi cei care ies cu turmele, vor locui împreună, în Iuda şi în toate cetăţile lui.

25. Pentru că am săturat sufletul obosit şi am umplut fiecare suflet întristat.

26. La aceasta m-am trezit şi am privit; şi somnul mi-a fost dulce.

27. Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi semăna casa lui Israel şi casa lui Iuda cu sămânţă de om şi cu sămânţă de animal.

28. Şi se va întâmpla, că precum i-am păzit, pentru a smulge şi pentru a dărâma şi pentru a surpa şi pentru a distruge şi pentru a chinui; tot astfel voi păzi asupra lor pentru a zidi şi pentru a sădi, spune Domnul.

29. În acele zile ei nu vor mai spune: Părinţii au mâncat aguridă şi dinţii copiilor s-au strepezit.

30. Dar fiecare va muri pentru propria lui nelegiuire; oricărui om care mănâncă aguridă, i se vor strepezi dinţii.

31. Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda:

32. Nu conform cu legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să îi scot din ţara Egiptului; legământ al meu pe care ei l-au rupt, deşi le eram soţ, spune Domnul;

33. Ci acesta va fi legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel: După acele zile, spune Domnul, voi pune legea mea în părţile lor ascunse şi o voi scrie în inimile lor; şi eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu.

34. Şi nu vor mai învăţa fiecare om pe aproapele său şi fiecare om pe fratele său, spunând: Cunoaşteţi pe Domnul, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor, spune Domnul, pentru că voi ierta nelegiuirea lor şi nu îmi voi mai aminti păcatul lor.

Citiți capitolul complet Ieremia 31