Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 17:17-24 Fidela 2013 (RFB13)

17. Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit; şi boala lui a fost grea, încât nu a mai rămas suflare în el.

18. Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?

19. Şi el i-a spus: Dă-mi pe fiul tău. Şi el l-a luat de la sânul ei şi l-a dus în camera de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe propriul lui pat.

20. Şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, ai adus răul şi peste văduva la care locuiesc temporar, ucigând pe fiul ei?

21. Şi s-a întins peste copil de trei ori şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el.

22. Şi Domnul a auzit vocea lui Ilie; şi sufletul copilului s-a întors înapoi în el şi el a trăit.

23. Şi Ilie a luat copilul şi l-a adus din cameră în casă şi l-a dat mamei sale; şi Ilie a spus: Vezi, fiul tău trăieşte.

24. Şi femeia i-a spus lui Ilie: Acum prin aceasta cunosc că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr.

Citiți capitolul complet 1 Imparati 17