Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Imparati 17 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Ilie tişbitul, care era dintre locuitorii Galaadului, i-a spus lui Ahab: Precum Domnul Dumnezeul lui Israel trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, nu va fi nici rouă nici ploaie în anii aceştia, decât conform cuvântului meu.

2. Şi cuvântul Domnului a venit la el, spunând:

3. Du-te de aici şi întoarce-te spre est şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.

4. Şi se va întâmpla, că vei bea din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.

5. Astfel el a mers şi a făcut conform cuvântului Domnului; fiindcă a mers şi a locuit lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.

6. Şi corbii i-au adus pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara; şi el a băut din pârâu.

7. Şi s-a întâmplat după un timp, că pârâul a secat, pentru că nu fusese ploaie în ţară.

8. Şi cuvântul Domnului a venit la el, spunând:

9. Ridică-te, mergi la Sarepta, care aparţine de Sidon, şi locuieşte acolo; iată, am poruncit unei femei văduve de acolo să te sprijine.

10. Astfel el s-a ridicat şi a mers la Sarepta. Şi când a venit la poarta cetăţii, iată, femeia văduvă era acolo strângând vreascuri; şi el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.

11. Şi pe când ea mergea să îi aducă, el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, o bucată de pâine în mâna ta.

12. Iar ea a spus: Precum Domnul Dumnezeul tău trăieşte, o turtă nu am, ci o mână plină de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un ulcior; şi, iată, strâng două vreascuri, ca să intru şi să o pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu, ca să o mâncăm şi să murim.

13. Şi Ilie i-a spus: Nu te teme; mergi şi fă precum ai spus; dar fă-mi din ea întâi mie o mică turtă şi adu-mi-o; şi după aceea fă pentru tine şi pentru fiul tău.

14. Pentru că astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel: Vasul făinii nu se va mistui, nici ulciorul de untdelemn nu se va sfârşi, până în ziua în care Domnul va trimite ploaie pe pământ.

15. Şi ea a mers şi a făcut conform spusei lui Ilie; şi ea şi el şi casa ei au mâncat multe zile.

16. Şi vasul făinii nu s-a terminat, nici urciorul de untdelemn nu s-a sfârşit, conform cuvântului Domnului, pe care îl spusese prin Ilie.

17. Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit; şi boala lui a fost grea, încât nu a mai rămas suflare în el.

18. Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?

19. Şi el i-a spus: Dă-mi pe fiul tău. Şi el l-a luat de la sânul ei şi l-a dus în camera de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe propriul lui pat.

20. Şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, ai adus răul şi peste văduva la care locuiesc temporar, ucigând pe fiul ei?

21. Şi s-a întins peste copil de trei ori şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el.

22. Şi Domnul a auzit vocea lui Ilie; şi sufletul copilului s-a întors înapoi în el şi el a trăit.

23. Şi Ilie a luat copilul şi l-a adus din cameră în casă şi l-a dat mamei sale; şi Ilie a spus: Vezi, fiul tău trăieşte.

24. Şi femeia i-a spus lui Ilie: Acum prin aceasta cunosc că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr.