Vechiul Testament

Noul Testament

1 Cronic 29:4-16 Fidela 2013 (RFB13)

4. Trei mii de talanţi de aur, de aur din Ofir şi şapte mii de talanţi de argint curat, pentru a îmbrăca zidurile caselor în întregime;

5. Aurul pentru lucrurile de aur şi argintul pentru lucrurile de argint şi pentru tot felul de lucrări, să fie făcute de mâinile meşteşugarilor. Şi cine voieşte să îşi consacre serviciul în această zi, Domnului?

6. Atunci mai marii părinţi şi prinţii triburilor lui Israel şi căpeteniile a mii şi a sute, cu conducătorii lucrării împăratului, s-au oferit de bunăvoie,

7. Şi au dat pentru serviciul casei lui Dumnezeu: aur, cinci mii de talanţi şi zece mii de drahme şi argint, zece mii de talanţi şi aramă, optsprezece mii de talanţi şi o sută de mii de talanţi de fier.

8. Şi la cei la care s-au găsit pietre preţioase, le-au dat la tezaurul casei Domnului, prin mâna lui Iehiel gherşonitul.

9. Atunci poporul s-a bucurat pentru că au dat de bunăvoie, deoarece cu o inimă desăvârşită le-au oferit de bunăvoie Domnului; şi împăratul David de asemenea s-a bucurat cu mare bucurie.

10. De aceea David a binecuvântat pe Domnul înaintea întregii adunări; şi David a spus: Binecuvântat fii tu, Domnul Dumnezeul lui Israel, tatăl nostru, pentru totdeauna şi întotdeauna.

11. A ta, Doamne, este măreţia şi puterea şi gloria şi victoria şi maiestatea, fiindcă tot ce este în cer şi pe pământ este al tău; a ta este împărăţia, Doamne şi tu eşti preamărit ca şi cap deasupra tuturor.

12. Deopotrivă bogăţii şi onoare vin din tine şi tu domneşti peste toate; şi în mâna ta este putere şi tărie; şi în mâna ta stă să faci lucruri mari şi să dai tărie tuturor.

13. Şi de aceea, Dumnezeul nostru, îţi mulţumim şi lăudăm numele tău glorios.

14. Dar cine sunt eu şi ce este poporul meu, ca să fim în stare să îţi oferim de bunăvoie în acest fel? Căci toate lucrurile vin din tine şi din al tău ţi-am dat noi.

15. Fiindcă suntem străini înaintea ta şi locuitori temporari, precum au fost toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră şi nu este nimeni să rămână.

16. Doamne Dumnezeul nostru, toată această avere pe care am pregătit-o pentru a-ţi construi o casă pentru numele tău sfânt, vine din mâna ta şi este tot a ta.

Citiți capitolul complet 1 Cronic 29