Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 12:2-14 Fidela 2013 (RFB13)

2. Să nimiciţi cu desăvârşire toate locurile unde naţiunile pe care le veţi stăpâni au servit dumnezeilor lor, pe munţii cei înalţi şi pe dealuri şi sub orice pom verde,

3. Şi să le dărâmaţi altarele şi să le sfărâmaţi stâlpii şi să le ardeţi cu foc dumbrăvile şi să retezaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să le nimiciţi numele din acel loc.

4. Voi să nu faceţi astfel Domnului Dumnezeul vostru!

5. Ci la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate triburile voastre, ca să îşi pună numele acolo, adică la locuinţa lui, să căutaţi; şi acolo să veniţi,

6. Şi acolo să aduceţi ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre şi zeciuielile voastre şi ofrandele legănate ale mâinii voastre şi promisiunile voastre şi ofrandele voastre de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile voastre şi din turmele voastre.

7. Şi acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeul vostru şi să vă bucuraţi de tot ce vă atinge mâna, voi şi casele voastre, în care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.

8. Să nu faceţi precum facem noi aici, astăzi, fiecare tot ce este drept înaintea ochilor săi.

9. Pentru că nu aţi ajuns încă la odihna şi la moştenirea pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

10. Dar după ce veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care Domnul Dumnezeul vostru v-o dă să o moşteniţi şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri de jur-împrejur, astfel încât să locuiţi în linişte,

11. Atunci va fi un loc pe care îl va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc; ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre, zeciuielile voastre şi ofranda ridicată a mâinii voastre şi toate promisiunile voastre alese pe care le promiteţi Domnului,

12. Şi să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeul vostru, voi şi fiii voştri şi fiicele voastre şi robii voştri şi roabele voastre şi levitul care este înăuntrul porţilor voastre, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu voi.

13. Ia seama la tine însuţi să nu aduci ofrandele tale arse în orice loc pe care îl vezi,

14. Ci în locul pe care îl va alege Domnul într-unul din triburile tale, acolo să aduci ofrandele tale arse şi acolo să faci tot ce îţi poruncesc eu.

Citiți capitolul complet Deuteronom 12