Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34

Vechiul Testament

Noul Testament

Deuteronom 12 Fidela 2013 (RFB13)

1. Acestea sunt statutele şi judecăţile de care să luaţi seama să le împliniţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor tăi, ca să o stăpâneşti, în toate zilele cât veţi trăi pe pământ.

2. Să nimiciţi cu desăvârşire toate locurile unde naţiunile pe care le veţi stăpâni au servit dumnezeilor lor, pe munţii cei înalţi şi pe dealuri şi sub orice pom verde,

3. Şi să le dărâmaţi altarele şi să le sfărâmaţi stâlpii şi să le ardeţi cu foc dumbrăvile şi să retezaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să le nimiciţi numele din acel loc.

4. Voi să nu faceţi astfel Domnului Dumnezeul vostru!

5. Ci la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul vostru dintre toate triburile voastre, ca să îşi pună numele acolo, adică la locuinţa lui, să căutaţi; şi acolo să veniţi,

6. Şi acolo să aduceţi ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre şi zeciuielile voastre şi ofrandele legănate ale mâinii voastre şi promisiunile voastre şi ofrandele voastre de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile voastre şi din turmele voastre.

7. Şi acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeul vostru şi să vă bucuraţi de tot ce vă atinge mâna, voi şi casele voastre, în care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.

8. Să nu faceţi precum facem noi aici, astăzi, fiecare tot ce este drept înaintea ochilor săi.

9. Pentru că nu aţi ajuns încă la odihna şi la moştenirea pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.

10. Dar după ce veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care Domnul Dumnezeul vostru v-o dă să o moşteniţi şi după ce vă va da odihnă din partea tuturor duşmanilor voştri de jur-împrejur, astfel încât să locuiţi în linişte,

11. Atunci va fi un loc pe care îl va alege Domnul Dumnezeul vostru, ca să facă să locuiască numele său acolo; acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc; ofrandele voastre arse şi sacrificiile voastre, zeciuielile voastre şi ofranda ridicată a mâinii voastre şi toate promisiunile voastre alese pe care le promiteţi Domnului,

12. Şi să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeul vostru, voi şi fiii voştri şi fiicele voastre şi robii voştri şi roabele voastre şi levitul care este înăuntrul porţilor voastre, pentru că el nu are nici parte nici moştenire cu voi.

13. Ia seama la tine însuţi să nu aduci ofrandele tale arse în orice loc pe care îl vezi,

14. Ci în locul pe care îl va alege Domnul într-unul din triburile tale, acolo să aduci ofrandele tale arse şi acolo să faci tot ce îţi poruncesc eu.

15. Totuşi, poţi să înjunghii şi să mănânci carne în toate porţile tale, după tot ce pofteşte sufletul tău, conform cu binecuvântarea Domnului Dumnezeul tău, pe care ţi-a dat-o, cel necurat şi cel curat pot să mănânce din ea, ca din căprioară şi din cerb.

16. Numai să nu mâncaţi sângele; să îl vărsaţi pe pământ ca apa.

17. Nu poţi să mănânci înăuntrul porţilor tale zeciuiala grâului tău, sau a vinului tău, sau a untdelemnului tău, sau întâii născuţi din cirezile tale sau din turma ta, nici vreuna din promisiunile pe care le promiţi, nici ofrandele tale de bunăvoie, nici ofranda ridicată a mâinii tale,

18. Ci trebuie să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeul tău în locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău, tu şi fiul tău şi fiica ta şi servitorul tău şi servitoarea ta şi levitul care este înăuntrul porţilor tale; şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeul tău de toate lucrurile pe care îţi vei fi pus mâinile.

19. Ia seama la tine însuţi să nu îl părăseşti pe levit cât timp trăieşti pe pământ.

20. Când Domnul Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarul, precum ţi-a promis, şi vei spune: Carne doresc să mănânc, fiindcă sufletul tău tânjeşte să mănânce carne, poţi să mănânci carne, după tot ce pofteşte sufletul tău.

21. Dacă locul pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să îşi pună numele acolo, este prea departe de tine, atunci să înjunghii din cireada ta şi din turma ta, pe care ţi le-a dat Domnul, precum ţi-am poruncit, şi să mănânci în porţile tale după tot ce pofteşte sufletul tău.

22. Precum se mănâncă şi căprioara şi cerbul, astfel să mănânci din ele, cel necurat şi cel curat să mănânce deopotrivă din ele.

23. Numai asigură-te că nu mănânci sângele, pentru că sângele este viaţa; şi să nu mănânci viaţa cu carnea.

24. Să nu îl mănânci; să îl verşi pe pământ ca apa.

25. Să nu îl mănânci, ca să îţi fie bine ţie şi copiilor tăi după tine, când vei face ce este drept înaintea ochilor Domnului.

26. Ci să iei cele sfinte ale tale pe care le ai şi promisiunile tale şi să mergi la locul pe care îl va alege Domnul,

27. Şi să oferi ofrandele tale arse, carnea şi sângele, pe altarul Domnului Dumnezeul tău; şi sângele sacrificiilor tale să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeul tău, iar carnea să o mănânci.

28. Ia aminte şi ascultă toate aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc, ca să îţi fie bine, ţie şi copiilor tăi după tine pentru totdeauna, când vei face ce este bine şi drept înaintea ochilor Domnului Dumnezeul tău.

29. Când Domnul Dumnezeul tău va stârpi dinaintea ta naţiunile la care mergi să le stăpâneşti şi să le alungi şi să locuieşti în ţara lor,

30. Ia seama la tine însuţi să nu fii prins în cursă urmându-le lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta; şi să nu întrebi de dumnezeii lor, spunând: Cum au servit naţiunile acestea dumnezeilor lor? Tot astfel voi face şi eu.

31. Tu să nu faci astfel Domnului Dumnezeul tău, pentru că tot ce este urâciune înaintea Domnului, ce urăşte el, ei au făcut dumnezeilor lor; căci chiar pe fiii lor şi pe fiicele lor i-au ars în foc pentru dumnezeii lor.

32. Luaţi seama să faceţi orice lucru vă poruncesc, să nu adăugaţi la el, nici să nu scădeţi din el.