Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9

Vechiul Testament

Noul Testament

Amos 1 Fidela 2013 (RFB13)

1. Cuvintele lui Amos, care era dintre stăpânii de oi din Tecoa, pe care le-a văzut, referitor la Israel, în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului.

2. Şi a spus: Domnul va răcni din Sion şi îşi va înălţa vocea din Ierusalim; şi locuinţele păstorilor vor jeli şi vârful Carmelului se va ofili.

3. Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Damascului şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au treierat Galaadul cu unelte de vânturat, de fier;

4. Dar voi trimite un foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.

5. Voi frânge de asemenea zăvorul Damascului şi voi stârpi locuitorul din câmpia Aven; şi din casa Edenului pe cel care ţine sceptrul; şi poporul Siriei va merge în captivitate la Chir, spune Domnul.

6. Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Gazei şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dus în captivitate pe toţi captivii, ca să îi dea Edomului;

7. Dar voi trimite un foc pe zidul Gazei care îi va mistui palatele;

8. Şi voi stârpi pe locuitorul din Asdod; şi din Ascalon, pe cel care ţine sceptrul şi îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului; şi rămăşiţa filistenilor va pieri, spune Domnul Dumnezeu.

9. Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Tirului şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dat Edomului pe toţi captivii şi nu şi-au amintit legământul frăţesc;

10. De aceea voi trimite un foc pe zidul Tirului, care îi va mistui palatele.

11. Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale Edomului şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că a urmărit pe fratele său cu sabia şi a lepădat toată mila şi mânia lui a sfâşiat neîncetat şi şi-a ţinut mânia pentru totdeauna;

12. Dar voi trimite un foc asupra Temanului, care va mistui palatele Boţrei.

13. Astfel spune Domnul: Pentru trei fărădelegi ale copiilor lui Amon şi pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lor, pentru că au spintecat femeile însărcinate din Galaad, ca să îşi lărgească graniţa;

14. Dar voi aprinde un foc în zidul Rabei şi acesta îi va mistui palatele, cu strigare în ziua de bătălie, cu furtună în ziua vârtejului de vânt;

15. Şi împăratul lor va merge în captivitate, el şi prinţii lui împreună, spune Domnul.