Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 22:43-49 Fidela 2013 (RFB13)

43. Atunci i-am pisat mărunt ca ţărâna pământului, i-am călcat ca pe noroiul străzii şi i-am împrăştiat.

44. M-ai scăpat de asemenea de luptele poporului meu, m-ai ţinut să fiu capul păgânilor, un popor pe care nu l-am cunoscut, mă va servi.

45. Străinii mi se vor supune; imediat ce aud, vor asculta de mine.

46. Străinii se vor ofili şi de teamă vor ieşi din locurile lor închise.

47. Domnul trăieşte; şi binecuvântată fie stânca mea; şi să fie înălţat Dumnezeul stâncii salvării mele.

48. Dumnezeu este cel ce îmi face dreptate şi care doboară popoarele sub mine,

49. Şi care mă scoate din mâna duşmanilor mei; tu de asemenea m-ai înălţat deasupra celor ce s-au ridicat împotriva mea; m-ai eliberat de omul violent.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 22