Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 22 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi David a spus Domnului cuvintele acestei cântări în ziua în care Domnul l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor săi şi din mâna lui Saul;

2. Şi a spus: Domnul este stânca mea şi fortăreaţa mea şi eliberatorul meu;

3. Dumnezeul stâncii mele; în el mă voi încrede; el este scutul meu şi cornul salvării mele, turnul meu înalt şi locul meu de scăpare, salvatorul meu; tu mă salvezi din violenţă.

4. Voi chema pe Domnul, care este demn de laudă; astfel voi fi salvat din mâna duşmanilor mei.

5. Când valurile morţii m-au încercuit, potopurile oamenilor neevlavioşi m-au înspăimântat;

6. Întristările iadului m-au încercuit; capcanele morţii m-au întâmpinat.

7. În strâmtorarea mea l-am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu; şi el mi-a auzit vocea din templul său şi strigătul meu a ajuns în urechile lui.

8. Atunci pământul s-a zguduit şi s-a cutremurat; temeliile cerului s-au mişcat şi au fost zguduite, pentru că s-a înfuriat.

9. Un fum s-a înălţat din nările lui şi foc mistuia din gura lui; cărbuni s-au aprins prin el.

10. El de asemenea a aplecat cerurile şi a coborât; şi întuneric era sub picioarele lui.

11. Şi călărea pe un heruvim şi zbura; şi a fost văzut pe aripile vântului.

12. Şi a făcut întunericul să fie corturi de jur împrejurul lui, ape întunecoase şi nori groşi ai cerurilor.

13. Prin strălucirea de dinaintea sa au fost aprinşi cărbuni de foc.

14. Domnul a tunat din cer şi cel Preaînalt şi-a înălţat vocea.

15. Şi a trimis săgeţi şi i-a împrăştiat; fulgerul şi i-a învins.

16. Şi albiile apelor au apărut, temeliile lumii s-au dezgolit, la mustrarea Domnului, la pufnirea suflării nărilor sale.

17. El a trimis din înalt, m-a luat, m-a scos din multe ape.

18. M-a eliberat de duşmanul meu puternic şi de cei ce m-au urât; fiindcă erau prea puternici pentru mine.

19. M-au întâmpinat în ziua nenorocirii mele, dar Domnul a fost sprijinul meu.

20. M-a dus de asemenea într-un loc larg; m-a eliberat, pentru că a găsit plăcere în mine.

21. Domnul m-a răsplătit conform dreptăţii mele; mi-a întors conform curăţiei mâinilor mele.

22. Pentru că am ţinut căile Domnului şi nu m-am abătut cu stricăciune de la Dumnezeul meu.

23. Pentru că toate judecăţile lui au fost înaintea mea; şi cât despre statutele lui, nu m-am depărtat de ele.

24. Am fost de asemenea integru înaintea lui şi m-am păzit de nelegiuirea mea.

25. De aceea Domnul mi-a întors conform dreptăţii mele, conform curăţiei mâinilor mele înaintea ochilor săi.

26. Cu cel milos te vei arăta milos; şi cu omul integru te vei arăta integru.

27. Cu cel pur te vei arăta pur; şi cu cel pervers te vei arăta fără gust.

28. Şi pe poporul chinuit îl vei salva; dar ochii tăi sunt asupra celor trufaşi, ca să îi înjosești.

29. Fiindcă tu eşti candela mea Doamne şi Domnul îmi va lumina întunericul.

30. Căci cu tine am alergat asupra unei cete; şi cu Dumnezeul meu am sărit peste zid.

31. Cât despre Dumnezeu, calea lui este desăvârşită, cuvântul Domnului este încercat; el este o pavăză pentru toţi cei ce se încred în el.

32. Căci cine este Dumnezeu în afară de Domnul? Şi cine este o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?

33. Dumnezeu este tăria şi puterea mea; şi îmi face calea desăvârşită.

34. El îmi face picioarele ca ale căprioarei şi mă aşază pe locurile mele înalte.

35. Îmi deprinde mâinile la război, ca braţele mele să frângă un arc de oţel.

36. Tu de asemenea mi-ai dat scutul salvării tale; şi bunătatea ta m-a făcut mare.

37. Mi-ai lărgit paşii sub mine, încât picioarele mele nu au alunecat.

38. Am urmărit pe duşmanii mei şi i-am nimicit şi nu m-am întors înapoi până nu i-am mistuit.

39. Şi i-am mistuit şi i-am rănit, încât nu erau în stare să se ridice; da, sunt căzuţi sub picioarele mele.

40. Fiindcă m-ai încins cu tărie pentru bătălie, ai supus sub mine pe cei ce s-au ridicat împotriva mea.

41. Mi-ai dat de asemenea gâturile duşmanilor mei, ca să îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.

42. Au privit, dar nu era nimeni să îi salveze; strigau chiar către Domnul, dar nu le-a răspuns.

43. Atunci i-am pisat mărunt ca ţărâna pământului, i-am călcat ca pe noroiul străzii şi i-am împrăştiat.

44. M-ai scăpat de asemenea de luptele poporului meu, m-ai ţinut să fiu capul păgânilor, un popor pe care nu l-am cunoscut, mă va servi.

45. Străinii mi se vor supune; imediat ce aud, vor asculta de mine.

46. Străinii se vor ofili şi de teamă vor ieşi din locurile lor închise.

47. Domnul trăieşte; şi binecuvântată fie stânca mea; şi să fie înălţat Dumnezeul stâncii salvării mele.

48. Dumnezeu este cel ce îmi face dreptate şi care doboară popoarele sub mine,

49. Şi care mă scoate din mâna duşmanilor mei; tu de asemenea m-ai înălţat deasupra celor ce s-au ridicat împotriva mea; m-ai eliberat de omul violent.

50. De aceea îţi voi aduce mulţumiri, Doamne, printre păgâni şi voi cânta laude numelui tău.

51. El este turnul salvării pentru împăratul său; şi arată milă unsului său, lui David şi seminţei lui pentru totdeauna.