Vechiul Testament

Noul Testament

2 Samuel 18:12-28 Fidela 2013 (RFB13)

12. Şi omul i-a spus lui Ioab: Chiar dacă aş primi o mie de şekeli de argint în mâna mea, totuşi nu mi-aş fi întins mâna împotriva fiului împăratului, pentru că în auzul nostru împăratul ţi-a poruncit ţie şi lui Abişai şi lui Itai, spunând: Luaţi seama ca nimeni să nu atingă pe tânărul Absalom.

13. Altfel aş fi lucrat falsitate împotriva propriei mele vieţi, pentru că nu este niciun lucru ascuns înaintea împăratului şi tu însuţi te-ai fi pus împotriva mea.

14. Atunci a spus Ioab: Nu o să stau astfel cu tine. Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce el era încă viu în mijlocul stejarului.

15. Şi zece tineri care purtau armura lui Ioab l-au încercuit şi l-au lovit pe Absalom şi l-au ucis.

16. Şi Ioab a sunat din trâmbiţă şi poporul s-a întors de la urmărirea lui Israel, pentru că Ioab a cruţat poporul.

17. Şi l-au luat pe Absalom şi l-au aruncat într-o groapă mare în pădure şi au pus o foarte mare movilă de pietre peste el; şi tot Israelul a fugit fiecare la cortul său.

18. Acum Absalom, în timpul vieţii sale, îşi luase şi îşi aşezase un stâlp, care este în valea împăratului, fiindcă spunea: Eu nu am un fiu care să păstreze numele meu în amintire; şi a numit stâlpul după numele său; şi este numit până în această zi, locul lui Absalom.

19. Atunci a spus Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc: Lasă-mă acum să alerg şi să duc împăratului veşti, cum că Domnul l-a răzbunat de duşmanii săi.

20. Şi Ioab i-a spus: Tu nu vei duce veşti în această zi, ci vei duce veşti într-o altă zi; dar nu astăzi vei duce veşti, deoarece fiul împăratului este mort.

21. Atunci Ioab i-a spus lui Cuşi: Du-te şi spune împăratului ce ai văzut. Şi Cuşi s-a plecat înaintea lui Ioab şi a alergat.

22. Atunci Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, i-a spus din nou lui Ioab: Dar oricum, lasă-mă, te rog, să alerg de asemenea după Cuşi. Şi Ioab a spus: Pentru ce să alergi, fiul meu, văzând că nu ai veşti pregătite?

23. Dar orice ar fi, a spus el, lasă-mă să alerg. Şi Ioab i-a spus: Aleargă. Atunci Ahimaaţ a alergat pe calea câmpiei şi l-a întrecut pe Cuşi.

24. Şi David stătea între cele două porţi; şi paznicul s-a urcat pe acoperişul de pe poartă, pe zid şi şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, un om alergând singur.

25. Şi paznicul a strigat şi a spus împăratului. Şi împăratul a spus: Dacă este singur, sunt veşti în gura lui. Şi el venea iute şi se apropia.

26. Şi paznicul a văzut un alt om alergând; şi paznicul a strigat la portar şi a spus: Iată, un alt om alergând singur. Şi împăratul a spus: Şi el aduce veşti.

27. Şi paznicul a spus: Eu cred că alergarea celui dintâi este ca alergarea lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Şi împăratul a spus: El este un om bun şi vine cu veşti bune.

28. Şi Ahimaaţ a strigat şi a spus împăratului: Totul este bine. Şi a căzut cu faţa la pământ înaintea împăratului şi a spus: Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău, care ne-a dat pe oamenii care şi-au ridicat mâna împotriva domnului meu, împăratul.

Citiți capitolul complet 2 Samuel 18