Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 9:17-27 Fidela 2013 (RFB13)

17. Fiindcă scriptura spune lui Faraon: Chiar pentru acest scop te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea mea şi pentru ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.

18. Aşadar el are milă de cine voieşte şi pe cine voieşte împietreşte.

19. Atunci îmi vei spune: De ce mai găseşte vină? Fiindcă cine s-a împotrivit voii lui?

20. Dar mai degrabă: Cine eşti tu, omule, care contrazici pe Dumnezeu? Va spune lucrul format celui care l-a format: De ce m-ai făcut astfel?

21. Nu are olarul putere peste lut, din acelaşi amestec să facă un vas pentru onoare şi altul pentru dezonoare?

22. Şi ce dacă Dumnezeu, voind să arate furie şi să îşi facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă îndelungă răbdare vasele furiei pregătite pentru distrugere;

23. Şi ca să facă cunoscute bogăţiile gloriei sale peste vasele milei, pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie,

24. Adică pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri?

25. Aşa cum spune şi în Osea: Îl voi chema poporul meu pe cel ce nu era poporul meu; şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită.

26. Şi se va întâmpla că în locul unde li se spunea: Voi nu sunteţi poporul meu; acolo vor fi chemaţi fiii Dumnezeului cel viu.

27. Isaia, de asemenea, strigă despre Israel: Dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, o rămăşiţă va fi salvată.

Citiți capitolul complet Romani 9