Vechiul Testament

Noul Testament

Romani 14:1-9 Fidela 2013 (RFB13)

1. Primiţi-l pe cel slab în credinţă, dar nu pentru dispute îndoielnice.

2. Fiindcă unul crede că poate mânca de toate; altul, care este slab, mănâncă verdeţuri.

3. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; şi cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă; fiindcă Dumnezeu l-a primit.

4. Cine eşti tu care judeci pe servitorul altuia? Pentru propriul său stăpân stă în picioare sau cade. Da, el va fi sprijinit; fiindcă Dumnezeu este în stare să îl facă să stea în picioare.

5. Unul preţuieşte o zi mai presus decât pe alta; dar altul preţuieşte toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin convins în mintea lui.

6. Cel ce respectă ziua, o respectă pentru Domnul; şi cel ce nu respectă ziua, pentru Domnul nu o respectă. Cel ce mănâncă, mănâncă pentru Domnul; fiindcă aduce mulţumiri lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi aduce mulţumiri lui Dumnezeu.

7. Fiindcă niciunul dintre noi nu trăieşte pentru el însuşi, şi nimeni nu moare pentru el însuşi.

8. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim; aşadar dacă trăim sau dacă murim, suntem ai Domnului.

9. Căci pentru aceasta Cristos deopotrivă a murit şi a înviat, şi a trăit din nou ca să fie Domn deopotrivă al morţilor şi al viilor.

Citiți capitolul complet Romani 14