Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 16:9-18 Fidela 2013 (RFB13)

9. Şi oamenii au fost pârjoliţi cu arşiţă mare şi au blasfemiat numele lui Dumnezeu, care are putere peste aceste plăgi; şi nu s-au pocăit ca să îi dea glorie.

10. Şi al cincilea înger a turnat potirul său peste tronul fiarei; şi împărăţia ei a fost plină de întuneric; şi îşi muşcau limbile din cauza durerii,

11. Şi au blasfemiat pe Dumnezeul cerului, din cauza durerilor lor şi a rănilor lor şi nu s-au pocăit de faptele lor.

12. Şi al şaselea înger a turnat potirul său peste râul cel mare, Eufrat; şi apa lui a fost secată, ca să fie pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui.

13. Şi am văzut trei duhuri necurate asemănătoare broaştelor, ieşind din gura dragonului şi din gura fiarei şi din gura profetului fals.

14. Fiindcă ele sunt duhurile dracilor lucrând miracole, care merg înainte la împăraţii pământului şi ai întregii lumi, să îi adune la bătălia acelei zile mari a Dumnezeului Cel Atotputernic.

15. Iată, eu vin ca un hoţ. Binecuvântat este cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca nu cumva să umble gol şi ei să privească ruşinea lui.

16. Şi i-a adunat într-un loc numit pe evreieşte Armaghedon.

17. Şi al şaptelea înger a turnat potirul său în aer; şi a venit o voce tare de la templul din cer, de la tron, spunând: S-a făcut.

18. Şi au fost voci şi tunete şi fulgere; şi a fost un mare cutremur, aşa de mare cum nu a mai fost de când sunt oameni pe pământ, un cutremur aşa de puternic şi de mare.

Citiți capitolul complet Revelatia 16