Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22

Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 16 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi am auzit o voce tare din templu, spunând celor şapte îngeri: Mergeţi şi turnaţi potirele furiei lui Dumnezeu peste pământ.

2. Şi s-a dus primul şi a turnat potirul său peste pământ; şi a căzut o rană vătămătoare şi dureroasă peste oamenii care au avut semnul fiarei şi peste cei ce s-au închinat icoanei ei.

3. Şi al doilea înger a turnat potirul său peste mare; şi a devenit ca sângele unui mort; şi fiecare suflet viu a murit în mare.

4. Şi al treilea înger a turnat potirul său peste râurile şi peste izvoarele apelor; şi ele au devenit sânge.

5. Şi am auzit pe îngerul apelor spunând: Drept eşti tu, Doamne, care eşti, care erai şi care vei fi, pentru că ai judecat astfel.

6. Pentru că au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor şi tu le-ai dat să bea sânge; fiindcă ei merită aceasta.

7. Şi am auzit pe un altul din altar, spunând: Da, Doamne Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile tale.

8. Şi al patrulea înger a turnat potirul său peste soare; şi i-a fost dată putere să pârjolească pe oameni cu foc.

9. Şi oamenii au fost pârjoliţi cu arşiţă mare şi au blasfemiat numele lui Dumnezeu, care are putere peste aceste plăgi; şi nu s-au pocăit ca să îi dea glorie.

10. Şi al cincilea înger a turnat potirul său peste tronul fiarei; şi împărăţia ei a fost plină de întuneric; şi îşi muşcau limbile din cauza durerii,

11. Şi au blasfemiat pe Dumnezeul cerului, din cauza durerilor lor şi a rănilor lor şi nu s-au pocăit de faptele lor.

12. Şi al şaselea înger a turnat potirul său peste râul cel mare, Eufrat; şi apa lui a fost secată, ca să fie pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui.

13. Şi am văzut trei duhuri necurate asemănătoare broaştelor, ieşind din gura dragonului şi din gura fiarei şi din gura profetului fals.

14. Fiindcă ele sunt duhurile dracilor lucrând miracole, care merg înainte la împăraţii pământului şi ai întregii lumi, să îi adune la bătălia acelei zile mari a Dumnezeului Cel Atotputernic.

15. Iată, eu vin ca un hoţ. Binecuvântat este cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca nu cumva să umble gol şi ei să privească ruşinea lui.

16. Şi i-a adunat într-un loc numit pe evreieşte Armaghedon.

17. Şi al şaptelea înger a turnat potirul său în aer; şi a venit o voce tare de la templul din cer, de la tron, spunând: S-a făcut.

18. Şi au fost voci şi tunete şi fulgere; şi a fost un mare cutremur, aşa de mare cum nu a mai fost de când sunt oameni pe pământ, un cutremur aşa de puternic şi de mare.

19. Iar cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile naţiunilor au căzut; şi Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să îi dea paharul cu vinul înverşunării furiei lui.

20. Şi fiecare insulă a fugit şi munţii nu s-au găsit.

21. Şi grindină mare, cât un talant, a căzut din cer peste oameni; şi oamenii au blasfemiat pe Dumnezeu din cauza plăgii grindinii, pentru că plaga acesteia a fost foarte mare.