Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22

Vechiul Testament

Noul Testament

Revelatia 15 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi am văzut alt semn în cer, mare şi uimitor: şapte îngeri având ultimele şapte plăgi, pentru că în ele este îndestulată furia lui Dumnezeu.

2. Şi am văzut, ca şi cum era o mare de sticlă amestecată cu foc, şi pe cei ce au obţinut victoria asupra fiarei şi asupra icoanei ei şi asupra semnului ei şi asupra numărului numelui ei, stând în picioare pe marea de sticlă, având harpele lui Dumnezeu.

3. Şi cântau cântecul lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând: Mari şi minunate sunt faptele tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic; drepte şi adevărate sunt căile tale, tu Împărat al sfinţilor.

4. Cine nu se va teme de tine, Doamne, şi nu va glorifica numele tău? Pentru că doar tu eşti sfânt, pentru că toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea ta, pentru că judecăţile tale au fost arătate.

5. Şi după aceea m-am uitat şi, iată, a fost deschis templul tabernacolului mărturiei în cer.

6. Şi au ieşit cei şapte îngeri din templu, având cele şapte plăgi, îmbrăcaţi în in pur şi alb şi având piepturile lor încinse cu brâie de aur.

7. Şi una dintre cele patru fiinţe vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de furia lui Dumnezeu, care trăieşte pentru totdeauna şi întotdeauna.

8. Şi templul a fost umplut de fum din gloria lui Dumnezeu şi din puterea lui; şi niciun om nu era în stare să intre în templu, până când cele şapte plăgi ale celor şapte îngeri vor fi împlinite.