Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:7-23 Fidela 2013 (RFB13)

7. Şi ei nu aveau copil, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau mult înaintaţi în vârstă.

8. Dar s-a întâmplat, pe când el împlinea serviciul de preot înaintea lui Dumnezeu, la rândul grupului său,

9. Conform obiceiului serviciului preoţesc, i-a venit rândul să ardă tămâie când intra în templul Domnului.

10. Şi toată mulţimea poporului se ruga afară în timpul tămâierii.

11. Şi i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii.

12. Şi când Zaharia l-a văzut, s-a tulburat şi frică a căzut peste el.

13. Dar îngerul i-a spus: Nu te teme Zaharia; fiindcă rugăciunea ta este ascultată; şi soţia ta Elisabeta îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan.

14. Şi tu vei avea bucurie şi veselie; şi mulţi se vor bucura la naşterea lui.

15. Fiindcă va fi mare înaintea Domnului şi nicidecum nu va bea nici vin, nici băutură tare; şi va fi umplut cu Duhul Sfânt, chiar din pântecele mamei sale.

16. Şi pe mulţi dintre copiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor.

17. Şi el va merge înaintea lui, în duhul şi puterea lui Ilie, să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea celor drepţi; să pregătească un popor înzestrat pentru Domnul.

18. Şi Zaharia i-a spus îngerului: Prin ce voi şti aceasta? Fiindcă eu sunt bătrân şi soţia mea este mult înaintată în anii ei.

19. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gabriel, care stau în picioare în prezenţa lui Dumnezeu; şi sunt trimis să vorbesc cu tine şi să îţi anunţ aceste veşti bune.

20. Şi iată, vei fi mut şi nu vei fi în stare să vorbeşti, până în ziua când se vor face acestea, pentru că nu crezi cuvintele mele, care vor fi împlinite la timpul lor.

21. Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că el întârzia atât în templu.

22. Şi când a ieşit nu a putut să vorbească cu ei; şi au priceput că văzuse o viziune în templu; fiindcă el le făcea semne şi a rămas fără cuvinte.

23. Şi s-a întâmplat că, imediat ce s-au împlinit zilele serviciului său, s-a dus acasă.

Citiți capitolul complet Luca 1