Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:48-61 Fidela 2013 (RFB13)

48. Pentru că a privit spre starea înjosită a roabei sale; căci, iată, de acum încolo, toate generaţiile mă vor numi binecuvântată,

49. Pentru că cel puternic mi-a făcut lucruri mari; şi sfânt este numele lui.

50. Şi mila lui este peste cei ce se tem de el din generaţie în generaţie.

51. A arătat putere cu braţul lui; a risipit pe cei mândri în imaginaţia inimii lor.

52. A doborât pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei de rând.

53. A săturat pe cei flămânzi cu bunătăţi; şi pe cei bogaţi i-a trimis fără nimic.

54. A ajutat pe servitorul său Israel, în amintirea milei sale;

55. După cum le-a vorbit părinţilor noştri, lui Avraam şi seminţei sale pentru totdeauna.

56. Şi Maria a rămas cu ea cam trei luni; şi s-a întors acasă.

57. Iar Elisabetei i s-a împlinit timpul să nască; şi a născut un fiu.

58. Şi vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare milă faţă de ea; şi se bucurau cu ea.

59. Şi s-a întâmplat în a opta zi că au venit să circumcidă copilul; şi l-au numit Zaharia, după numele tatălui său.

60. Şi mama lui a răspuns şi a zis: Nu, ci se va numi Ioan.

61. Şi i-au spus: Nimeni din rudeniile tale nu este numit aşa.

Citiți capitolul complet Luca 1