Vechiul Testament

Noul Testament

Luca 1:46-55 Fidela 2013 (RFB13)

46. Şi Maria a spus: Sufletul meu preamăreşte pe Domnul,

47. Şi duhul meu s-a bucurat în Dumnezeu, Salvatorul meu.

48. Pentru că a privit spre starea înjosită a roabei sale; căci, iată, de acum încolo, toate generaţiile mă vor numi binecuvântată,

49. Pentru că cel puternic mi-a făcut lucruri mari; şi sfânt este numele lui.

50. Şi mila lui este peste cei ce se tem de el din generaţie în generaţie.

51. A arătat putere cu braţul lui; a risipit pe cei mândri în imaginaţia inimii lor.

52. A doborât pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei de rând.

53. A săturat pe cei flămânzi cu bunătăţi; şi pe cei bogaţi i-a trimis fără nimic.

54. A ajutat pe servitorul său Israel, în amintirea milei sale;

55. După cum le-a vorbit părinţilor noştri, lui Avraam şi seminţei sale pentru totdeauna.

Citiți capitolul complet Luca 1