Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 5:16-29 Fidela 2013 (RFB13)

16. Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.

17. Din această cauză nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.

18. Şi nu vă îmbătaţi cu vin, în care este destrăbălare; dimpotrivă, fiţi umpluţi cu Duhul,

19. Vorbind vouă înşivă în psalmi şi imnuri şi cântări spirituale; cântând şi cântând în inima voastră Domnului,

20. Mulţumind totdeauna pentru toate Dumnezeului şi Tatălui, în numele Domnului nostru Isus Cristos,

21. Supunându-vă unii altora în teama de Dumnezeu.

22. Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului;

23. Pentru că soţul este capul soţiei, precum şi Cristos este capul bisericii şi el este salvatorul trupului.

24. De aceea, precum biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi soţiile să se supună propriilor soţi în totul.

25. Soţilor, iubiţi-vă soţiile, precum şi Cristos a iubit biserica şi s-a dat pe sine însuşi pentru ea,

26. Ca să o sfinţească şi să o cureţe cu spălarea apei prin cuvânt,

27. Ca să îşi prezinte lui însuşi o biserică glorioasă, neavând pată, sau zbârcitură, sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără cusur.

28. Aşa sunt datori soţii să îşi iubească soţiile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce îşi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi.

29. Fiindcă nimeni nu şi-a urât vreodată propria lui carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte, precum şi Domnul face bisericii;

Citiți capitolul complet Efeseni 5