Vechiul Testament

Noul Testament

Efeseni 5:1-8 Fidela 2013 (RFB13)

1. De aceea fiţi urmaşi ai lui Dumnezeu, precum copii iubiţi.

2. Şi umblaţi în dragoste, precum şi Cristos ne-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi ofrandă pentru noi şi sacrificiu lui Dumnezeu pentru aromă bine mirositoare.

3. Dar curvia şi toată necurăţia sau lăcomia să nu le lăsaţi niciodată să fie numite între voi, precum se cuvine sfinţilor;

4. Nici murdării, nici vorbiri prosteşti, nici glume vulgare, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă aducerea de mulţumiri.

5. Fiindcă ştiţi aceasta, că niciun curvar, sau spurcat, sau lacom, care este idolatru, nu are moştenire în împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu.

6. Nu lăsaţi pe nimeni să vă înşele prin cuvinte deşarte, fiindcă din cauza acestora vine furia lui Dumnezeu peste copiii neascultării.

7. De aceea nu fiţi părtaşi cu ei.

8. Fiindcă odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi precum copii ai luminii;

Citiți capitolul complet Efeseni 5