Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 3 Fidela 2013 (RFB13)

1. Începem din nou să ne recomandăm pe noi înşine? Sau ne trebuie, ca altora, epistole de recomandare către voi, sau recomandări din partea voastră?

2. Voi sunteţi epistola noastră scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii;

3. Fiind arătaţi pe faţă a fi epistola lui Cristos servită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului cel viu; nu în table de piatră, ci în table de carne ale inimii.

4. Şi astfel de încredere avem prin Cristos către Dumnezeu,

5. Nu că suntem suficienți prin noi înșine să gândim ceva ca din noi înşine, dar abilitatea noastră este de la Dumnezeu,

6. Care de asemenea ne-a făcut servitori capabili ai noului testament; nu ai literei, ci ai duhului, fiindcă litera ucide, dar duhul dă viaţă.

7. Dar dacă serviciul morţii scris şi săpat în pietre era cu glorie, încât copiii lui Israel nu puteau să privească ţintă la faţa lui Moise din cauza gloriei feţei lui, glorie care urma să fie desființată,

8. Cum să nu fie mai degrabă cu glorie serviciul duhului?

9. Căci dacă serviciul condamnării este glorie, cu cât mai mult serviciul dreptăţii îl întrece în glorie;

10. Fiindcă tocmai ce a fost făcut glorios în acest sens, nu avea glorie, din cauza gloriei care o întrece cu mult.

11. Căci dacă ce este desființat era cu glorie, cu cât mai mult ceea ce rămâne este cu glorie.

12. Văzând atunci că avem o astfel de speranţă, ne folosim de mare cutezanţă în vorbire;

13. Şi nu ca Moise, care a pus un văl peste faţa lui, încât copiii lui Israel să nu privească ţintă la sfârşitul a ceea ce este desființat.

14. Dar minţile lor au fost orbite, fiindcă până în această zi, acelaşi văl, care este desființat în Cristos, rămâne neridicat la citirea vechiului testament.

15. Căci până astăzi, când Moise este citit, vălul este întins peste inima lor.

16. Cu toate acestea, când se va întoarce la Domnul, vălul va fi înlăturat.

17. Căci acel Duh este Domnul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.

18. Dar noi toţi, cu faţa descoperită, privind ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip din glorie în glorie, chiar prin Duhul Domnului.