Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13

Vechiul Testament

Noul Testament

2 Corinteni 7 Fidela 2013 (RFB13)

1. De aceea având aceste promisiuni, preaiubiţilor, să ne curăţim de fiecare întinare a cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în teama de Dumnezeu.

2. Primiţi-ne; noi nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am corupt pe nimeni, nu am înșelat pe nimeni.

3. Nu spre condamnare vorbesc, fiindcă am spus înainte că sunteţi în inimile noastre pentru a muri şi a trăi cu voi.

4. Mare este cutezanţa vorbirii mele către voi, mare este fala mea cu voi; sunt umplut de mângâiere, sunt peste măsură de bucuros în tot necazul nostru.

5. Fiindcă şi după ce noi am venit în Macedonia, carnea noastră nu a avut odihnă, ci am fost chinuiţi din toate părţile; dinafară lupte, dinăuntru temeri.

6. Cu toate acestea, Dumnezeu, care mângâie pe cei înjosiţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Titus;

7. Şi nu doar prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat de voi, când ne-a istorisit dorul vostru, plânsul vostru, zelul vostru pentru mine, aşa că eu m-am bucurat mai mult.

8. Pentru că deşi v-am întristat cu o epistolă, nu mă pocăiesc, deşi m-am pocăit; fiindcă văd că aceeaşi epistolă v-a întristat, cel puţin pentru un timp.

9. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat până la pocăinţă; fiindcă v-aţi întristat conform evlaviei, ca de la noi să nu aveţi pagubă în nimic.

10. Fiindcă întristarea evlavioasă lucrează pocăinţă până la salvare irevocabilă; dar întristarea lumii lucrează moarte.

11. Căci, iată, acelaşi lucru care v-a întristat conform evlaviei, ce sârguinţă a lucrat în voi, şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce zel, şi ce răzbunare! În toate v-aţi dovedit a fi curaţi în lucrul acesta.

12. De aceea deşi v-am scris, nu v-am scris nici din cauza celui ce a făcut nedreptate, nici din cauza celui ce a suferit nedreptate, ci ca sârguinţa noastră pentru voi înaintea lui Dumnezeu să vi se arate.

13. Din această cauză am fost mângâiaţi în mângâierea voastră, da, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toţi.

14. Căci dacă m-am fălit înaintea lui cu ceva despre voi, nu mă ruşinez; ci aşa cum v-am vorbit toate în adevăr, chiar aşa fala noastră, care este înaintea lui Titus, s-a aflat ca adevăr.

15. Şi simpatia lui lăuntrică este mai abundentă față de voi, când îşi aminteşte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu teamă şi cu tremur.

16. De aceea mă bucur că mă încred în voi în toate.