Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 5:14-25 Fidela 2013 (RFB13)

14. De aceea doresc ca tinerele să se căsătorească, să nască copii, să administreze casa, nedând potrivnicului nicio ocazie să vorbească ocărâtor.

15. Fiindcă unele sunt deja abătute din cale, urmând pe Satan.

16. Dacă vreun bărbat sau femeie care crede, are văduve, să le ajute şi biserica să nu fie împovărată, pentru ca biserica să le ajute pe cele care sunt într-adevăr văduve.

17. Bătrânii care conduc bine să fie socotiţi demni de o dublă onoare, mai ales cei ce muncesc în cuvânt şi doctrină.

18. Fiindcă scriptura spune: Să nu legi gura boului care treieră grâne. Şi: Demn este lucrătorul de plata sa.

19. Împotriva unui bătrân nu primi acuzaţie, decât în faţa a doi sau trei martori.

20. Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i în faţa tuturor, ca şi ceilalţi să se teamă.

21. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Cristos şi a îngerilor aleşi, să păzeşti acestea fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.

22. Nu pune mâinile în grabă peste nimeni, nici nu fi părtaş păcatelor altora: păstrează-te pe tine însuţi pur.

23. Nu mai bea doar apă, ci foloseşte puţin vin din cauza stomacului tău şi a frecventelor tale îmbolnăviri.

24. Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată; iar unii, de asemenea, îi urmează.

25. Tot aşa şi faptele bune sunt arătate dinainte; şi cele ce sunt altfel nu pot fi ascunse.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 5