Vechiul Testament

Noul Testament

1 Tesaloniceni 5:12-27 Fidela 2013 (RFB13)

12. Şi vă implorăm, fraţilor, să cunoaşteţi pe cei ce muncesc printre voi şi sunt peste voi în Domnul şi vă avertizează;

13. Şi să îi stimaţi foarte mult în dragoste datorită lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.

14. Acum, vă îndemnăm, fraţilor, avertizaţi pe cei insubordonaţi, mângâiaţi pe cei slabi de fire, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi răbdători faţă de toţi.

15. Vedeţi ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău cuiva, ci totdeauna urmăriţi ceea ce este bine, deopotrivă între voi şi pentru toţi.

16. Bucuraţi-vă totdeauna.

17. Rugaţi-vă fără încetare.

18. Aduceţi mulţumiri în fiecare lucru, fiindcă aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.

19. Nu stingeţi Duhul.

20. Nu dispreţuiţi profeţirile.

21. Cercetaţi toate lucrurile, ţineţi strâns ce este bun.

22. Abţineţi-vă de la orice manifestare a răului.

23. Şi însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească complet; şi întregul vostru duh şi suflet şi trup, să fie păstrate ireproşabile până la venirea Domnului nostru Isus Cristos.

24. Credincios este cel care vă cheamă, care va şi face aceasta.

25. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.

26. Salutaţi pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă.

27. Vă conjur prin Domnul ca această epistolă să fie citită tuturor fraţilor sfinţi.

Citiți capitolul complet 1 Tesaloniceni 5